Legenda lui Mos Nicolae
Din vremurile străbune,
de sărbători creștine,
la copii, ca prin minune,
Moșul Nicolae vine.
An de an, la fel de darnic,
minuni poartă-n sacul său.
Misiune duce paşnic,
an de an, ca un erou.
În încălţări lustruite
pune daruri pe furiş.
Ca-n legendă sunt menite
cu har din mituri desprins.
Mai strecoară pe sub uşă,
la copii năbădăioşi,
câte-o “sfântă” nuieluşă.
De-a fi buni și respectuoși.
Sau un beţişor sculptează,
să poată părea mai şic.
Dar îi impresionează
mereu, cât ar fi de mic!
Copiii-n Ajun așteaptă
pe Moș, să-l întâlnească.
Dar, de fiecare dată
nu pot, nici să-l zărească!
Fiecare copil scrie
bilet cu năzuință.
Moș-Nicolae să-i știe
cea mai mare dorință.
În ghetuțe e așezat.
Iar Moșul când citește,
lasă darul așteptat;
ca-n magică poveste.
Câți copii aşteaptă
pe Moş să facă minuni,
nu se va ştii niciodată!
Dar devin cuminți și buni.
Că învață lucruri bune
și-i ascultă pe părinţi.
Iar prin timp, cu-nţelepciune
îl descoperă-ntre sfinţi.
Şi vor duce mai departe
prin vremuri, adulţi fiind,
ritualuri scrise-n carte.
Pe copii, frumos minţind.
Nimeni din lume nu știe
Moșul de unde vine.
Străbătând mitologie,
misterios rămâne.
Scrisoare catre Sfantul Nicolae
In Ajun, visand si eu, Sa primesc ca fiecare Daruri care mai de care, Scris-am Sfantului asa: Draga Sfinte Nicolae, Stiu ca sunt un pic cam mare, Ca s-astept sa-mi pui in zori Bunatati in pantofiori. Insa tot te rog ceva: Azi pun inaintea ta Ghetele inimii mele, Ca sa le umpli pe ele Cu daruri duhovnicesti Din camarile ceresti: Mila, pace si iertare, Bucurie si rabdare, Dragoste, discernamant, Asa cum le are-un sfant. Si-as mai vrea sa-mi daruiesti, Ca un milostiv ce esti, Si smerenie, credinta, Nadejde si pocainta. Dar de ce te-ncrunti asa?! Crezi ca nu vor incapea? Am uitat sa-ti amintesc, Ca port ghete mari, curate, Ca sa pot sa fiu si eu, In Cereasca-mparatie, Unde pot gusta mereu, Roade intru Dumenzeu. Pe carari batatorite, Intru care au umblat Sfinti, ce mari s-au aratat, Stau s-astept cumva si eu, Sa-ntalnesc pe cineva, Cum este Sfintia Ta, Aducand din visterie, Daruri pentru vesnicie. Deci, te-rog, nu-ntarzia! * Insa azi cand cautai, Sfantul Nicolae, Mi-a lasat in ghete-o foaie; Si pe ea scrie asa: Nu mai cauta mata Ciocolata in papuci, Ci fa bine sa te-apuci De ceea ce se cuvine Unui ditai om ca tine: Fa smerenie, rabdare, Rugaciune si-nfranare. Si asculta-aici, draguta, Ca pun mana pe varguta: Mintea sus si nasul jos, Ca vad ca le tii pe dos! Pe carari batatorite Vrei s-apuci cam lesnicios Insa ghete, pe d-afara lustruite, N-or s-ajunga prea departe, Char de drumu'-i aratat, De Sfinti bine conturat. Fara mergere iubite, Cu-ncercari si osteneala, Fapte bune, randuiala, Nu e cale de ajuns, La prea dulcele Iisus. Asadar, prea bune frate Fa pe-acestea, dara, toate. Iara Domnu' negresit Cu daruri te va-ncarca, Numa', nu intarzia...
A fost odată,de demult
O lume de poveste,
În care am crescut şi noi
A fost...dar nu mai este!
O lume-n care noi atunci
Copii fiind acasă,
Ne bucuram de ce aveam
Sau...nu aveam la masă.
De un covrig sau colăcel
Făcut la sărbătoare
De ochii mamei buni şi blânzi
Privind pe fiecare.
Cu obrăjorii plini de ger
Şi îngheţaţi de-afară,
Pe lângă sobă adunaţi
La ceas târziu de seară.
Cum pe băncuţă,lângă noi
Stătea mereu bunica,
Şi tare mult ne mai plăcea
Povestea cu furnica.
N-aveam atuncea telefon
Nici laptop nici tabletă,
Nici nu ştiam ce-nseamnă-atunci
Să fii în sat vedetă.
Ne bucuram de sărbători
De iarnă,de zăpadă,
De săniuţa ce era
Comoara din ogradă!
În drum copii ne-ntâlneam
Şi plini de bucurie,
Pe derdeluşul cel înalt
Era o veselie.
...Aşa a fost cândva...demult
Copilăria noastră,
Căsuţa-n care am crescut
Cu lampă la fereastră.
Azi...nu mai e nimic la fel
Şi-n lumea agitată,
Rămas-au numai amintiri
Ce-au fost cândva...odată...
Treci la lustruit ghetute
Cu-ale tale mici manute,
Pune-ti fruntea-ntre pernute
Si viseaza cai senine
Unde visele sunt pline.
Sa pui gene peste gene
Insotit de bunul Ene.
Te trezesti, intri in baie,
Si in baie si-n odaie
Unde-a pus Mos Nicolae
Rostuiri in toate cele,
Roua luminii din stele,
Tot felul de acadele,
Jucarii si fructe coapte
De aproape de departe ...
"Buna dimineata"-i spui,
Multumind de lungu-i drum,
Amintirea nu e fum,
Bucuria e-o minune
Creste-n copii si nu apune -
Nu apune-n ganduri bune,
Domnul harul i l-a dat,
Darnic Mos, cu-adevarat !Treci la lustruit ghetute
Cu-ale tale mici manute,
Pune-ti fruntea-ntre pernute
Si viseaza cai senine
Unde visele sunt pline.
Sa pui gene peste gene
Insotit de bunul Ene.
Te trezesti, intri in baie,
Si in baie si-n odaie
Unde-a pus Mos Nicolae
Rostuiri in toate cele,
Roua luminii din stele,
Tot felul de acadele,
Jucarii si fructe coapte
De aproape de departe ...
"Buna dimineata"-i spui,
Multumind de lungu-i drum,
Amintirea nu e fum,
Bucuria e-o minune
Creste-n copii si nu apune -
Nu apune-n ganduri bune,
Domnul harul i l-a dat,
Darnic Mos, cu-adevarat !Noaptea cand copiii dorm –
Tiptil, sa nu-i scoale din somn
Mos Nicolae cel Sfant
A coborat pe pamant.
Vine-ncet pe la ferestre
Si se uita de sunt ghete.
Ghete mici de copilasi
Si copii buni, dragalasi!
Apoi, din sacul lui cel mare,
Imparte bunatati ce are
Si-n fiecare gheata mica
Mosul pune-o pasarica.
De bomboane, ciocolata,
Ce-a adus si cateodata
Copilasilor cuminti,
Care-asculta de parinti
Iar la cei rai o jordie lunga
Pan la anul sa le-ajunga.
Scrisoare catre Sfantul Nicolae
In Ajun, visand si eu, Sa primesc ca fiecare Daruri care mai de care, Scris-am Sfantului asa: Draga Sfinte Nicolae, Stiu ca sunt un pic cam mare, Ca s-astept sa-mi pui in zori Bunatati in pantofiori. Insa tot te rog ceva: Azi pun inaintea ta Ghetele inimii mele, Ca sa le umpli pe ele Cu daruri duhovnicesti Din camarile ceresti: Mila, pace si iertare, Bucurie si rabdare, Dragoste, discernamant, Asa cum le are-un sfant. Si-as mai vrea sa-mi daruiesti, Ca un milostiv ce esti, Si smerenie, credinta, Nadejde si pocainta. Dar de ce te-ncrunti asa?! Crezi ca nu vor incapea? Am uitat sa-ti amintesc, Ca port ghete mari, curate, Ca sa pot sa fiu si eu, In Cereasca-mparatie, Unde pot gusta mereu, Roade intru Dumenzeu. Pe carari batatorite, Intru care au umblat Sfinti, ce mari s-au aratat, Stau s-astept cumva si eu, Sa-ntalnesc pe cineva, Cum este Sfintia Ta, Aducand din visterie, Daruri pentru vesnicie. Deci, te-rog, nu-ntarzia! * Insa azi cand cautai, Sfantul Nicolae, Mi-a lasat in ghete-o foaie; Si pe ea scrie asa: Nu mai cauta mata Ciocolata in papuci, Ci fa bine sa te-apuci De ceea ce se cuvine Unui ditai om ca tine: Fa smerenie, rabdare, Rugaciune si-nfranare. Si asculta-aici, draguta, Ca pun mana pe varguta: Mintea sus si nasul jos, Ca vad ca le tii pe dos! Pe carari batatorite Vrei s-apuci cam lesnicios Insa ghete, pe d-afara lustruite, N-or s-ajunga prea departe, Char de drumu'-i aratat, De Sfinti bine conturat. Fara mergere iubite, Cu-ncercari si osteneala, Fapte bune, randuiala, Nu e cale de ajuns, La prea dulcele Iisus. Asadar, prea bune frate Fa pe-acestea, dara, toate. Iara Domnu' negresit Cu daruri te va-ncarca, Numa', nu intarzia...Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.
Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea de maritiș pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcopul care lăsa săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.
După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur făcuți cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur
”Legenda lui Moş Nicolae. În fiecare an, Moş Nicolae vine pe furiş în casele oamenilor şi lasă cadouri în ghetuţele copiilor cuminţi, dar şi în cele ale adulţilor. Este mult mai discret ca Moş Crăciun, pentru că pe el nu-l vede nimeni niciodată. Ca să primească darurile, de obicei dulciuri, copiii trebuie să-şi cureţe bine ghetuţele.
Sfântul Nicolae s-a născut în Asia Mică.
Potrivit legendei, Moş Nicolae este protectorul copiilor, scrie Parinti.com. Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270 în cetatea Patara din Asia Mică (în prezent Turcia), iar numele lui înseamnă, în limba greacă, „biruitor de popoare”. A locuit în oraşul Myra, unde a fost episcop. Oraşul este situat tot în Asia Mica, pe actualul teritoriu al Turciei. După ce părinţii săi au murit, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor, iar apoi a plecat la Ierusalim ca prelat. În anul 325 el a fost unul dintre episcopii care au luat parte la Primul Conciliu de la Niceea, la chemarea împăratului Constantin.
Care sunt faptele lui.
Sunt multe legende care vorbesc despre faptele lui Nicolae după ce acesta a ajuns preot. Potrivit unei legende, el ar fi ajutat trei fete sărace să se mărite. El e lăsate câte un săculeţ plin cu aur la poarta casei lor, astfel încât fiecare fată să aibă o zestre şi să se poată mărita. Când a venit rândul ultimei fete, tatăl ei a vrut să vadă cine le aducea săculeţele cu aur şi a stat pe pază într-o noapte. Atunci, Nicolae a lăsat săculeţul pe hornul casei, într-o şosetă care era pusă la uscat şi astfel a apărut tradiţia cadourilor puse în pantofi. Cei trei săculeţi cu aur au devenit simbolul Sfântului Nicolae, sub forma a trei bile de aur. Nicolae a venit şi în ajutorul marinarilor şi călătorilor. O altă legendă spune că într-o zi el se întorcea acasă pe mare, venind de la Ierusalim. S-a pornit o furtună puternică, iar Nicolae s-a rugat la Dumnezeu şi atunci furtuna s-a oprit brusc. Marinarii aflaţi pe corabie au considerat aceasta o minune, iar de atunci Sfântul Nicolae este şi protectorul marinarilor şi călătorilor. Osemintele Sfântului Nicolae se află într-o criptă din Bari, Italia, unde a fost îngropat după moartea sa, în anul 343.”
Chipul Sfântului Nicolae a apărut pe o scândură ce provenea dintr-o magazie ce arsese de curând
Una din minunile mai recente al Sfântului Ierarh Nicolae este cea săvârșită în satul Rassivka din regiunea Poltava, Ucraina.
Chipul Sfântului Ierarh Nicolae a apărut pe o scândură ce provenea dintr-o magazie ce arsese de curând.
Proprietara magaziei a mărturisit că din cunoștințele ei, înainte de război, locuința a aparținut preotului din sat. Casa veche a fost bombardată de germani, și a trebuit să zidească o casă nouă. În schimb, magazia s-a păstrat intactă. În urmă cu ceva vreme acesta a fost distrusă de un incendiu puternic. Atunci când s-a apucat să curețe zona de resturile incendiului, a descoperit printre ruine două scânduri de dimensiunea 10/15 cm pe care se zărea foarte puțin chipul Sfântului Nicolae, pe care le-a așezat în bucătăria de vară, după ce în prealabil le-a arătat preotului din sat.
După câteva luni de la acest eveniment, proprietara a descoperit că pe scândurile sale a apărut foarte vizibil chipul și mâinile Sfântului Ierarh Nicolae, și chiar unele detalii ale hainelor.
Preotul din sat a confirmat că atunci când a văzut pentru prima dată cele două scânduri, abia se putea distinge ceva pe ele. El este convins că această apariție a chipului Sfântului Nicolae este o minune, adăugând că aceasta se datorează și credinței oamenilor care locuiesc în acea casă.
"În Constantinopol trăia un om cu numele Neculai, era cu baba lui, copii i-au căsătorit și acum erau singuri.
- Ei în viața lor, la ziua Sfântului Nicolae, duceau la biserică jertfă multă, pomelnice, slujbă, colaci, tămâie, lumânări, vin de slujbă, prescuri, orice.
Și când acum erau bătrâni, au sărăcit. Și venea ziua Sfântului Nicolae, că ei făceau praznic la Sfântul Nicolae.
Când veneau acasă de la biserică, puneau masa pentru toți, să zică bogdaproste. Și-i zice baba:
– Măi Neculai, ce facem noi acum, bătrâni și săraci? Uite, ziua Sfântului Nicolae vine și n-avem nimic: nici bani, nici alimente. Ce facem noi, să putem face și anul acesta ceva la Sfântul Niculae? Poate la anul nu mai suntem – că erau bătrâni amândoi.
Bătrânului îi părea foarte rău că nu avea bani. Dar baba avea ascuns ceva în lada ei de zestre. Nu știa moșneagul. Avea un covor de când era ea mireasă. Frumos tare. Îl ținea ea acolo. Și mai avea ea pregătit acolo șervete pentru înmormântare. Tot ce-i trebuie. Moșneagul nu umbla în lada babei.
Se duce baba și scoate covorul acela frumos.
– De unde l-ai scos, babă hăi?
Ehei, de când eram mireasă l-am păstrat.
– Dar cum l-ai păstrat așa de bine?
– Am pus naftalină să nu-l mănânce moliile. Du-te, moșnege, și vinde covorul acesta! Cât vei lua pe el, facem praznic la Sfântul Nicolae.
– Măi babă, acesta-i covor greu. Dar l-oi pune pe-un ciomag și l-oi duce cum oi putea. Dar cam cât face covorul acesta?
– Când eram eu tânără mi-a dat pe el 10 galbeni și n-am vrut să-l dau. Dar acum, dacă ți-ar da numai un galben, să-l dai cu atâta. Să te duci să cumperi pentru Sfântul Nicolae prescuri și vin și lumânări. Ai înțeles? Cât ți-o da, numai înapoi să nu mi-l aduci! Cât ți-o da, că nu știu, la anul oi mai ajunge ori oi muri, și vreau la ziua Sfântului Nicolae să facem ceva, știi câte minuni a făcut Sfântul Nicolae și cât ne-a ajutat în viața noastră.
Și-a luat moșneagul covorul, l-a pus pe un ciomag și s-a dus la târg. Era zi de iarmaroc. A trecut de biserica Sfântului Platon, în Constantinopol, mai încolo era statuia marelui Constantin și a ajuns în târg.
Acolo unul vindea purcei, altul vindea fasole, unul făină, altul boi, unul cai, altul oi.
Vine un moșneag cu barba albă, bătrân, evlavios, la acesta cu covorul:
– De vânzare covorul, cumătre?
– De vânzare.
Și cât costă?
– Apoi dă, zice, baba mea spune că pe vremuri îi dădea 10 galbeni pe unul ca acesta, dar mi-a spus să-l dau acum mai ieftin, că avem nevoie mare.
Vine ziua Sfântului Nicolae și n-avem nimic.
– 10 galbeni?
– Da.
Moșul se mai uită la dânsul și scoate 10 galbeni și-i dă la acesta și ia covorul și se duce.
Acesta, când s-a văzut cu 10 galbeni, a zis: „Măi, ce credință mare are baba mea! Ia uite, domnule!” și se duce în târg.
Dar cel ce a cumpărat covorul era Sfântul Nicolae, dar bătrânul nu știa. Se duce cu covorul acasă la babă și bate în poartă. Iese baba. Vede un moșneag cu covorul.
– Ce-i?
– Cumătră, zice, bărbatul matale mi-a fost prieten mie din tinerețe și treceam prin târg și l-am văzut cu covorul acesta. A zis să ți-l aduc acasă, că el se mai uită prin piață.
Dar baba s-a făcut foc
Dar ce i-am spus eu? Să-l vândă cu-n galben, atât.
Și baba a luat covorul mânioasă și s-a dus murmurând în casă. Așa om am eu? Ce i-am spus eu? Să dea covorul, să cumpere ceva. Iaca, mi l-a trimis acasă. Iaca pomană!
Cârtea baba.
– Bună ziua, cumătră, a zis bătrânul și s-a dus.
Moșneagul din cei zece galbeni a luat tot ce-o trebuit, două traiste. Tot. Făină, lumânări, tămâie, untdelemn, vin bisericesc, ce-a știut el că-i trebuie la praznicul Sfântului Nicolae. Și bărbatul vine mai către seară încărcat.
Dar baba nu l-a întrebat ce are în spate, îl ia la batjocură:
Așa? Amu bătrână te las și mă duc la un băiat. Ce ți-am spus eu, măi moșnege? Să dai covorul cu cât îl dai. De ce mi-ai trimis covorul acasă?
Dar moșneagul nu știa.
– Babă hăi, ce covor? Ce vorbești? Tu nu vezi cu câte am venit eu?
– Dar ce ai acolo?
– Am cumpărat pentru ziua Sfântului Nicolae.
– Dar de ce ai trimis covorul acasă?
Dar nu ți l-am trimis deloc. Mi l-a cumpărat un bătrân. Când i-am spus că a costat zece galbeni, zece mi-a dat.
A început a plânge baba.
– Vai de mine! Sfântul Nicolae a cumpărat covorul nostru. Și ți-a dat zece galbeni?
– Zece. Și nici doi galbeni n-am cheltuit. Vezi câte am cumpărat eu? Ceilalți îi am. Uite-i!
– Mi-a adus covorul și mi-a spus că îi prieten cu tine de când era tânăr și l-ai rugat să aducă covorul acasă.
– Dar cum era?
– Un om bătrân, cu barbă albă, cu chip cuvios, blând așa.
– Vai de mine, Sfântul Nicolae. El mi l-a cumpărat, eu m-am dus și am târguit și a venit și ți-a adus covorul acasă.
Atunci a început a plânge baba.
– Mare minune a Sfântului Nicolae.
S-au dus ei. A făcut baba plăcinte pentru Sfântul Nicolae, s-a pregătit pentru biserică, și-a făcut sarmale pentru praznic. Și a făcut un praznic de Sfântul Nicolae ca niciodată în viața lor, și le-au mai rămas și opt galbeni.
- (Istorioara scrisă în Prolog. Minunea Sfântului Nicolae cu covorul. Așa face Sfântul Nicolae, pentru cei care au credință).
- Sfinte Ierarhe Nicolaie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
- Sfârșit și lui Dumnezeu laudă ![05.12, 15:01] Pr Stefan Sardenie: O pildă de seară bună
Sfântul Nicolae
O creştină ortodoxă a hotărât să adere la o sectă.
A părăsit biserica şi a început să frecventeze adunările sectanţilor, să le asculte predicile.
De la ei a aflat că icoanele nu ar trebui să fie cinstite.
A venit acasă şi le-a aruncat. Pregătindu-se să plece la adunare, a observat că a mai rămas o singură icoană, cea a Sfântului Nicolae.
Femeia a scos-o afară şi a aruncat-o la gunoi, spunând:
Aici îţi este locul!
Seara târziu, când se întorcea acasă, era frig şi întuneric.
Ploua.
Apropiindu-se de casă, a văzut că în prag stătea un bătrân, ud şi îngheţat, care o privea.
„Taică, de ce stai în ploaie? Intră în casă”.
„Nu pot.
Stăpâna casei m-a alungat”.
Femeia a privit cu atenţie şi a recunoscut în bătrân pe Sfântul Nicolae, din icoană aruncată,Făcătorul de minuni.
Apoi bătrânul a adăugat :
- Am venit aici la rugamintea bunicilor Tăi care m-au rugat să vin să te ajut să nu fii aruncată în întuneric cu toți cei care te-au smintit...
Ea a început să plângă cu lacrimi amare,
s-a căit de toate cele făcute şi a adus icoanele înapoi în casă !
(Tatiana Komissarova, oraşul Cistopol ,
din lucrarea "Noi minuni ale Sfântului Nicolae", Traducere)
Covorul Sfântului Nicolae
În Constantinopol trăia un om cu numele Neculai. Era cu baba lui. Pe copii i-au căsătorit și acum erau singuri.
Ei în viața lor, la ziua Sfântului Nicolae, duceau la biserică jertfă multă, pomelnice, slujbă, colaci, tămâie, lumânări, vin de slujbă, prescuri, orice.
Și când acum erau bătrâni, au sărăcit. Și venea ziua Sfântului Nicolae, că ei făceau praznic la Sfântul Nicolae.
Când veneau acasă de la biserică, puneau masa pentru toți, să zică bogdaproste. Și-i zice baba:
– Măi Neculai, ce facem noi acum, bătrâni și săraci? Uite, ziua Sfântului Nicolae vine și n-avem nimic: nici bani, nici alimente. Ce facem noi, să putem face și anul acesta ceva la Sfântul Niculae? Poate la anul nu mai suntem – că erau bătrâni amândoi.
Bătrânului îi părea foarte rău că nu avea bani. Dar baba avea ascuns ceva în lada ei de zestre. Nu știa moșneagul. Avea un covor de când era ea mireasă. Frumos tare. Îl ținea ea acolo. Și mai avea ea pregătit acolo șervete pentru înmormântare.
Tot ce-i trebuie. Moșneagul nu umbla în lada babei.
Se duce baba și scoate covorul acela frumos.
– De unde l-ai scos, babă hăi?
Ehei, de când eram mireasă l-am păstrat.
– Dar cum l-ai păstrat așa de bine?
– Am pus naftalină să nu-l mănânce moliile. Du-te, moșnege, și vinde covorul acesta! Cât vei lua pe el, facem praznic la Sfântul Nicolae.
– Măi babă, acesta-i covor greu. Dar l-oi pune pe-un ciomag și l-oi duce cum oi putea. Dar cam cât face covorul acesta?
– Când eram eu tânără mi-a dat pe el 10 galbeni și n-am vrut să-l dau. Dar acum, dacă ți-ar da numai un galben, să-l dai cu atâta. Să te duci să cumperi pentru Sfântul Nicolae prescuri și vin și lumânări. Ai înțeles? Cât ți-o da, numai înapoi să nu mi-l aduci! Cât ți-o da, că nu știu, la anul oi mai ajunge ori oi muri, și vreau la ziua Sfântului Nicolae să facem ceva, știi câte minuni a făcut Sfântul Nicolae și cât ne-a ajutat în viața noastră.
Și-a luat moșneagul covorul, l-a pus pe un ciomag și s-a dus la târg. Era zi de iarmaroc. A trecut de biserica Sfântului Platon, în Constantinopol, mai încolo era statuia marelui Constantin și a ajuns în târg.
Acolo unul vindea purcei, altul vindea fasole, unul făină, altul boi, unul cai, altul oi.
Vine un moșneag cu barba albă, bătrân, evlavios, la acesta cu covorul:
– De vânzare covorul, cumătre?
– De vânzare.
Și cât costă?
– Apoi dă, zice, baba mea spune că pe vremuri îi dădea 10 galbeni pe unul ca acesta, dar mi-a spus să-l dau acum mai ieftin, că avem nevoie mare.
Vine ziua Sfântului Nicolae și n-avem nimic.
– 10 galbeni?
– Da.
Moșul se mai uită la dânsul și scoate 10 galbeni și-i dă la acesta și ia covorul și se duce.
Acesta, când s-a văzut cu 10 galbeni, a zis: „Măi, ce credință mare are baba mea! Ia uite, domnule!” și se duce în târg.
Dar cel ce a cumpărat covorul era Sfântul Nicolae, dar bătrânul nu știa. Se duce cu covorul acasă la babă și bate în poartă. Iese baba. Vede un moșneag cu covorul.
– Ce-i?
– Cumătră, zice, bărbatul matale mi-a fost prieten mie din tinerețe și treceam prin târg și l-am văzut cu covorul acesta. A zis să ți-l aduc acasă, că el se mai uită prin piață.
Dar baba s-a făcut foc
Dar ce i-am spus eu? Să-l vândă cu-n galben, atât.
Și baba a luat covorul mânioasă și s-a dus murmurând în casă. Așa om am eu? Ce i-am spus eu? Să dea covorul, să cumpere ceva. Iaca, mi l-a trimis acasă. Iaca pomană!
Cârtea baba.
– Bună ziua, cumătră, a zis bătrânul și s-a dus.
Moșneagul din cei zece galbeni a luat tot ce-o trebuit, două traiste. Tot. Făină, lumânări, tămâie, untdelemn, vin bisericesc, ce-a știut el că-i trebuie la praznicul Sfântului Nicolae. Și bărbatul vine mai către seară încărcat.
Dar baba nu l-a întrebat ce are în spate, îl ia la batjocură:
Așa? Amu bătrână te las și mă duc la un băiat. Ce ți-am spus eu, măi moșnege? Să dai covorul cu cât îl dai. De ce mi-ai trimis covorul acasă?
Dar moșneagul nu știa.
– Babă hăi, ce covor? Ce vorbești? Tu nu vezi cu câte am venit eu?
– Dar ce ai acolo?
– Am cumpărat pentru ziua Sfântului Nicolae.
– Dar de ce ai trimis covorul acasă?
Dar nu ți l-am trimis deloc. Mi l-a cumpărat un bătrân. Când i-am spus că a costat zece galbeni, zece mi-a dat.
A început a plânge baba.
– Vai de mine! Sfântul Nicolae a cumpărat covorul nostru. Și ți-a dat zece galbeni?
– Zece. Și nici doi galbeni n-am cheltuit. Vezi câte am cumpărat eu? Ceilalți îi am. Uite-i!
– Mi-a adus covorul și mi-a spus că îi prieten cu tine de când era tânăr și l-ai rugat să aducă covorul acasă.
– Dar cum era?
– Un om bătrân, cu barbă albă, cu chip cuvios, blând așa.
– Vai de mine, Sfântul Nicolae. El mi l-a cumpărat, eu m-am dus și am târguit și a venit și ți-a adus covorul acasă.
Atunci a început a plânge baba.
– Mare minune a Sfântului Nicolae.
S-au dus ei. A făcut baba plăcinte pentru Sfântul Nicolae, s-a pregătit pentru biserică, și-a făcut sarmale pentru praznic. Și a făcut un praznic de Sfântul Nicolae ca niciodată în viața lor, și le-au mai rămas și opt galbeni.
UN SEMN DE IUBIRE DIN PARTEA ALBINELOR CĂTRE SFÂNTUL IERARH NICOLAE
.... încât iau acoperit cu fagure - cu atâta dulceață - Sfânta sa Icoană și i-au lăsat descoperită numai fața pentru a fi recunoscut și mâna pentru a ne binecuvânta.... Ce minunat și cât de frumos gest din partea " albinelor - necuvântătoare " !!!
" Îndumnezeit fiind, plin de iubire și milă, pretutindeni sârguiești să ajuți degrab' pe cei ce sunt învăluiți, că tu izbăvești pe toți cei ce se roagă în primejdii pe pământ și mării ;pentru aceasta noi venim cu credință, rugându-te să fim păziți cu Harul tău de necazuri, de ispite și de boli, Sfinte Nicolae, ca astfel, mulțumind să-ți cântăm :Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcătorule de minuni!"Scrisoare catre Sfantul Nicolae
In Ajun, visand si eu, Sa primesc ca fiecare Daruri care mai de care, Scris-am Sfantului asa: Draga Sfinte Nicolae, Stiu ca sunt un pic cam mare, Ca s-astept sa-mi pui in zori Bunatati in pantofiori. Insa tot te rog ceva: Azi pun inaintea ta Ghetele inimii mele, Ca sa le umpli pe ele Cu daruri duhovnicesti Din camarile ceresti: Mila, pace si iertare, Bucurie si rabdare, Dragoste, discernamant, Asa cum le are-un sfant. Si-as mai vrea sa-mi daruiesti, Ca un milostiv ce esti, Si smerenie, credinta, Nadejde si pocainta. Dar de ce te-ncrunti asa?! Crezi ca nu vor incapea? Am uitat sa-ti amintesc, Ca port ghete mari, curate, Ca sa pot sa fiu si eu, In Cereasca-mparatie, Unde pot gusta mereu, Roade intru Dumenzeu. Pe carari batatorite, Intru care au umblat Sfinti, ce mari s-au aratat, Stau s-astept cumva si eu, Sa-ntalnesc pe cineva, Cum este Sfintia Ta, Aducand din visterie, Daruri pentru vesnicie. Deci, te-rog, nu-ntarzia! * Insa azi cand cautai, Sfantul Nicolae, Mi-a lasat in ghete-o foaie; Si pe ea scrie asa: Nu mai cauta mata Ciocolata in papuci, Ci fa bine sa te-apuci De ceea ce se cuvine Unui ditai om ca tine: Fa smerenie, rabdare, Rugaciune si-nfranare. Si asculta-aici, draguta, Ca pun mana pe varguta: Mintea sus si nasul jos, Ca vad ca le tii pe dos! Pe carari batatorite Vrei s-apuci cam lesnicios Insa ghete, pe d-afara lustruite, N-or s-ajunga prea departe, Char de drumu'-i aratat, De Sfinti bine conturat. Fara mergere iubite, Cu-ncercari si osteneala, Fapte bune, randuiala, Nu e cale de ajuns, La prea dulcele Iisus. Asadar, prea bune frate Fa pe-acestea, dara, toate. Iara Domnu' negresit Cu daruri te va-ncarca, Numa', nu intarzia...Cînd eram mic,o întrebam pe mama: ce cadou ai vrea să Primești de Crăciun? Și ea mi-a spus: sănătate multă și la anul să nu lipsească nimeni.
Ca orice copil eu am spus:
Nu mamă un cadou adevărat!
Azi îmi dau seama cîtă dreptate a avut,pentru că nu contează cadourile dacă scaunele sunt goale!
